Potrivit ultimei declarații de avere, din noiembrie 2014, publicată pe site-ul BNR, Mugur Isărescu – a cărui avere este verificată de ANI – are două terenuri, unul agricol și unul intravilan, în comuna Gruiu, sat Siliștea Snagovului, cumpărate în 1994 și 2004, în suprafață de peste 14.610 metri pătrați, și deținute împreună cu soția sa.
Tot împreună cu soția sa, Mugur Isărescu mai deține un teren intravilan în București (Sectorul 1), de 33 de metri pătrați, cumpărat în 2012, aferent apartamentului achiziționat în același an.
De asemenea, el mai menționează în declarația de avere un teren intravilan de peste 220 de metri pătrați în localitatea Drăgășani din județul Vâlcea, cumpărat în 2003, pe numele soției sale, precizând că această suprafață este aferentă casei sale de vacanță din aceeași localitate.
Isărescu are și o casă de 260 de metri pătrați construită în anul 2000, în comuna Gruiu, sat Siliștea Snagovului din județul Ilfov, o casă de vacanță în suprafață de 88,8 metri pătrați construită în anul 2003 la Drăgășani, precum și un apartament de 127,23 de metri pătrați, în București, cumpărat în 2012.
Guvernatorul BNR menționează în declarația de avere și un autoturism Eagle cumpărat în 1993, precum și o barcă cu motor cumpărată în 2004.
De asemenea, el declară bijuterii dobândite în perioada 1976-1989, în valoare de 7.930 de euro, precum și bijuterii dobândite în perioada 1990-2014, în valoare de 54.100 de euro. Guvernatorul Băncii Naționale mai precizează în declarația de avere și o colecție numismatică în valoare de 40.300 de euro, dobândită în perioada 1990-2014, precum și tablouri și icoane în valoare de 17.300 de euro și veselă de argint de 3.000 de euro, toate dobândite în aceeași perioadă – 1990-2014. Isărescu mai menționeză și tablouri, icoane și bunuri sub formă de metale prețioase în valoare totală de 7.000 de lei, dobândite în perioada 1976-1989.
Mugur Isărescu mai menționează în declarația de avere șase conturi în lei, în care are peste 339.000 de lei și trei conturi în euro, cu suma totală de peste 39.000. De asemenea, Isărescu are și șapte depozite bancare – trei în euro și patru în dolari -, în care deține peste 19.200 de euro și aproape 18.000 de dolari.
În declarația de avere, Isărescu scrie și că a acordat un împrumut în nume personal de 250.882 de lei societății SC Măr SRL, la care este acționar majoritar, având 79,40% din acțiuni, cu o valoare a acțiunilor de 1.159.600 de lei din capitalul total de 1.460.400 de lei. În declarația de avere anterioară, din iunie 2014, el preciza că deține 99,98% din acțiunile SC Măr SRL.
Firma Măr SRL, deținută de Isărescu, are circa 40 de hectare de vie la Drăgășani, în județul Vâlcea.
În ceea ce privește veniturile, sunt menționate doar sumele obținute ca președinte secție la Academia Română – 34.428 lei și ca profesor la ASE – 896 lei, fără a fi precizat salariul încasat ca guvernator al BNR. El a obținut, de asemenea, 113 lei din dividende la Lafarge Ciment România, aceeași sumă fiind obținută, tot din dividende la aceeași societate, de către soția sa, Elena Isărescu. Aceasta declară și o pensie anuală de 7.416 lei, precum și venituri din produse agricole, valoarea acestora nefiind însă menționată.
În ultima sa declarație de interese, tot din noiembrie 2014, Mugur Isărescu scrie că este acționar la Lafarge Ciment, cu 40 de acțiuni în valoare de 100 de lei, precum și la SC Măr SRL din localitatea Drăgășani (Vâlcea), unde menționează că are 54,01%, față de 79,40 % din acțiuni, cât menționase în declarația lui de avere.
ANI verifică averea guvernatorului BNR
Agenția Națională de Integritate verifică averea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, după ce a primit recent o sesizare în acest sens, au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul ANI.
Sursele citate au precizat că Agenția Națională de Integritate a înregistrat în urmă cu aproximativ două săptămâni sesizarea în care se solicită verificarea averii guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR).
Sesizarea a fost trimisă de Asociația Parakletos, care arăta că Mugur Isărescu ar avea un credit la Volksbank, pe care l-ar fi trecut în declarația de avere din 2007, însă în declarațiile ulterioare ar fi notat doar creditul de aproape 700.000 de lei, fără a mai menționa numele băncii, potrivit relatărilor din presă.
Asociația Parakletos, condusă de avocatul Gheorghe Piperea, a solicitat ANI, printr-o sesizare trimisă în 18 februarie, să stabilească dacă situația „atrage vreo stare de incompatibilitate sau vreun conflict de interese între calitatea domnului Mugur Isărescu de debitor al băncii Volksbank și aceea de guvernator al Băncii Naționale a României”, potrivit documentului obținut de MEDIAFAX.
Guvematorul BNR a negat, într-o conferință de presă de la începutul lunii februarie, că a contractat vreodată un credit de la Volksbank. Ulterior, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului, a revenit cu precizarea că Isărescu nu și-a amintit de împrumutul în cauză întrucât între timp l-a refinanțat la UniCredit și l-a rambursat integral ulterior.
” Ceea ce este scris în declarația de avere este corect. Împrumutul a fost luat în 2006 de la Volksbank, într-adevăr, dar în 2007 și-a mutat creditul de la Volksbank la altă bancă printr-un proces de refinanțare. I-a rămas în cap nu banca de unde a luat creditul, ci banca unde a plătit. Memoria nu a mai mers, se întâmplă”, a declarat pentru gândul Adrian Vasilescu.
Potrivit declarației de avere a lui Isărescu aferentă anului 2007, acesta avea în 2006 un credit de la Volksbank în în valoare de 698.617 lei, pe o perioadă de 10 ani, cu scadență în 2016. În declarațiile de avere din 2008 și 2009 nu se mai specifică numele băncii, ci doar „o instituție de credit din România”, însă perioada de creditare era aceeași, iar soldul similar.
În declarația de avere din 2010 nu se mai menționează niciun credit, creditul fiind probabil rambursat în 2009.
Vasilescu a precizat la acel moment că numele băncii creditoare nu a mai fost specificat în declarațiile de avere ulterioare ale guvernatorului BNR, ca urmare a unei înțelegeri intervenite între Banca Națională a României și Agenția Națională pentru Integritate, înțelegere care a „căzut” în 2013.
Amintim că gândul a scris în august 2012 că oficialii BNR au rămas surprinși când pe site-ul ANI au fost publicate declarațiile de avere ale conducerii Băncii Naționale a României (BNR) fără ca formularele completate să mai fie blurate în dreptul rubricii în care se menționează băncile unde conducerea BNR își păstrează economiile, așa cum se proceda la afișarea pe site-ul BNR a precedentelor declarații de avere.
Asociația Parakeltos a solicitat ANI să confirme dacă a existat un acord între instituție și BNR în baza căruia s-ar fi acordat derogări personalului Băncii Naționale în privința completării declarațiilor de avere și, dacă au fost acordate derogări, să specifice temeiul legal care a stat la baza acestora.
ANI a trasmis, printr-un răspuns datat 30 martie, că cererea „având ca obiect evaluarea averii și respectării regimului juridic al conflictetor de interese de către Isărescu Mugur, se află în curs de sotuționare”, rezultatul urmând să-l comunice după finalizare.
Mugur Isărescu, doctor în științe economice, este guvernator al Băncii Naționale a României din septembrie 1990 și președinte al Consiliului de Administrație. În 1990, numirea sa a fost făcută de către Guvern, iar din 1991 a primit mandat din partea Parlamentului, care a fost reînnoit de trei ori până în prezent, cu o durată de cinci ani, respectiv în decembrie 1998, noiembrie 2004 și octombrie 2009.
Isărescu a fost prim-ministru al României în perioada decembrie 1999 – decembrie 2000, iar până să fie numit guvernator a ocupat timp de șase luni poziția de secretar cu probleme economice și monetare al Ambasadei României la Washington, de unde a fost rechemat de președintele de atunci, Ion Iliescu.
El este membru în Consiliul General al Sistemului European al Băncilor Centrale, membru cu drept de vot din partea României în Consiliul European de Risc Sistemic și face parte din Consiliul Guvernatorilor al Fondului Monetar Internațional.